INOMAR Cluster - Sponsor al AngelX

Vineri 16 decembrie ora 18 la Cofetăria Moesis By Angelo a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pe lemn intitulată „Angelx”, un inedit eveniment al cărui protagonist este pictorul Dan Deaconu, artist ce poartă în spate o poveste tristă de viaţă, bolnav fiind şi cu o familie numeroasă, soţia şi cei cinci îngeraşi.

Pictorul Dan Deaconu se află la a doua exprimare expoziţională de sărbătoare, prima expoziţie de icoane fiind „Sâmbăta lui Lazăr” unde el, tatăl, alături de fiul său au expus frânturi de suflet colorate. Dan Deaconu are con-vingerea că din anonimat doar culorile sale îl pot scoate, iar pânzele lui sunt cele care îl ajută să-şi hrănească cei cinci copilaşi, arta fiind cea care îl face să depăşească boala şi sărăcia. 

„Oamenii mă cunosc nu ca pe un ar-tist sau ca pe un pictor, ci ca pe un zidar, faianţar, ca pe un meşter, dar pictura e cea care mă ţine în viaţă şi mă determină să lupt pentru copiii mei”, a declarat Dan Deaconu.

Expoziţia Angelx prezină peste 25 de icoane, expuse publicului spre a fi admirate şi achiziţionate, iar grupul de copii Mandolinata condus de profesorul Ilie Belcin, va încânta publicul cu un recital de colinde şi bineînţeles, mandoline.

La eveniment au fost prezenţi si Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar National „Regele Ferdinand” Filiala Constanţa, Paula Vals - manager Angelo, Stănică Enache - preşedinte Inomar Cluster, Laura Stroe - preşedinte Asociaţia Culturală Wild Art, şi preotul Adrian Alexandru.