Dobrogea - Destinatie de Succes cu Statut Ingrat

         Dobrogea este fără îndoială una dintre regiunile României care se bucură de cele mai multe oportunități de dezvoltare. Dacă luăm în calcul domeniul transporturilor maritime și fluviale, potențialul agricol și piscicol, sectorul vinurilor și producția de energie, atunci turismul - așa sezonier cum este el - ar deveni un "motor auxiliar/secundar" în strategia oricărui lider vizionar, primar sau prim-ministru care ar gandi cu mintea și sufletul la această regiune. Este exclus să avem vreo scuză să nu fim între cele mai dezvoltate 3 orașe ale României!

Păcatul nostru este însă inerția și nepăsarea generate în pricipal de lipsa de educație bazată pe un set de valori, lipsa aproape totală a culturii, specifică româniei și absența unui program de țară (mult-așteptat) care să aibă în centru un interes național bine definit și planuri de dezvoltare cu acțiuni care să se aplice obligatoriu, fară a putea fi negociate sau nerespectate de catre un guvern sau altul, printr-un acord politic de dezvoltare pe termen lung. Atât ne-ar trebui. Si o justiție independentă. Pe acest cadru politicienii se pot maimuțării unde, cat și cum vor. 

Susținem asta pentru simplul motiv că o țară sau o regiune nu este dezvoltată de guverne sau partide politice! Acesta este un adevar pe care deja nu îl mai contestă nimeni!                                                                                                                                    "Atunci când procesul de dezvoltare este condus de guverne, acesta esuează" spune mentorul nostru - al clusterului Inomar - Michael Porter. Tot el spune continuând, "procesul de dezvoltare al unei industrii, regiuni sau comunități trebuie să fie condus de sectorul privat în colaborare cu cercetarea și cu societatea civila și cu sprijinul sectorului public", care ar trebui sa asigure infrastructura, siguranța legislativă și serviciile de utilitate publica.

Aceasta inseamnă că unica modalitate de a rupe lanțul vicios al aruncarii vinei intre baza si vârful piramidei este să incepem 1, să ne facem fiecare treaba acolo unde suntem și 2, să învățăm să lucrăm în rețea, în alianțe, în asocieri fiind convinși că binele și succesul nostru vor duce negreșit la “succesul meu”. Așa funcționează toate destinațiile dezvoltate pe care le tot lăudăm la întoarcerea din concediu. Și nu ne referim numai cele din vest. Halkidiki, Rodos, Istanbul, Trabzon etc. au reușit să demonstreze administrațiilor lor că baza piramidei (micii antreprenori și producători, sectorul privat, clusterele de dezvoltare sau inovare) susține restul piramidei, inclusiv vârful și nu invers.

Pentru noi, Inomar Cluster, ultimi doi ani au confirmat foarte foarte clar cele de mai sus. Avem un nivel de succes si satisfacție aproape de zero în colaborarea cu sectorul public, care în mare parte, deși citează apartenența la cluster, nu a gasit incă suficiente resurse pentru a plăti cotizația anuală. În același timp demonstrăm un nivel de impact considerabil cu proiecte private și colaborarea la baza piramidei. Ceea ce, în ciuda dificultăților financiare, ne conferă certitudinea că suntem pe un drum bun.

Așa cum am spus-o în diverse ocazii, un cluster este o constructie pe termen lung, care trebuie să treacă prin provocări și probleme existențiale pentru a se afirma ca suport și contributor esențial în dezvoltarea unei comunitați. O singură “boală” îl poate ține pe loc – corupția!

În ceea ce ne privește, rămânem conectați la viziunea noastră pe termen lung – Dobrogea în topul destinațiilor europene inteligente. Chiar dacă uneori poate părea o viziune comica sau prea ambițioasă, alteori posibilă (în funcție de vremuri, întâmplări sau perspectivă) și motivantă, această viziune rămâne farul nostru călăuzitor.

Rămâneți conectați – Împreună suntem mai puternici!

 

Stănică Enache

Președinte și Cluster Manager  

Asociația Inomar Cluster